Copac gol
acum când las în urmă
atât de multe toamne
în sufletu-mi mijeşte
regretul frunzei rătăcite

de copac

simt ce simte ea
căci sunt copacul care o pierde
şi tristă sunt
copac gol şi uitat
de frunze şi de cântec
rămas pustiu în îngheţata vreme

singură mă simt
printre sute de copaci
desfrunziţi şi tăcuţi
şi-mi curg lacrimi
din lichenii de pe trup

e vreme de iarnă şi frig
pe crengi doar promoroacă
vom dormi somnul cel lung
cât iarna va sta pe aici

lăsând timpul să treacă