Petale albe

mai plouă a primăvară
şi-mi râde zarzărul lângă fereastră
secundele în şoapte au să-mi spună
că-i vremea unui început de viaţă

mai plouă a primăvară
cu petale albe de zarzăr
sub raze de soare peste gânduri
mirare de flori printre frunze

cu elixir de iubire plouă
peste licăriri din boabele de rouă
sclipiri de iluzii în revărsare de viaţă
cu păpădii şi multă verdeaţă

fac un salt în timpul de-acum
şi renasc în primăvară
din pământul reavăn
sub ploaia de petale albe

un suflet se zbate , aude
cum frunzele murmură încet
un poem despre viaţă

---

Printre amintiri

rătăcesc printre amintiri
acum când
afară e rece şi plouă

vântul mă izbeşte-n faţă
cu stropii reci
ca o pedeapsă că iar privesc în trecut
îmi cere uitarea
dar mi-e teamă
nu vreau să-mi închid amintirile
şi să le-aşez în lăzi ferecate

plouă şi-n sufletul meu
s-a pierdut bucuria
suflă vântul a pustiu

fiecare lacrimă e un cuvânt
rătăcit printre amintiri
unele triste
altele frumoase
sunt risipite de vânt
şi din gândurile mele
se naşte dorul

Căutare

îmi caut gândul undeva uitat
într-un colţ al sufletului
în rezonanţă cu clopotul duminicilor
caut povestea necuvintelor
despre naştere şi moarte
în singurătatea lor tăcută
durerea trecerii dintr-un plan în altul
când timpul nu contează
şi porţile sunt deschise

tăcere, coborâre în adânc de suflet
absorţie înspre înalt
înveştmântat în veşnicia universului

Călătoria spiritului

sufletul meu e un punct
pe o axă
între nimic şi infinit
legat de alte suflete
în comuniune şi Lumină
lângă masa tăcerii
piatră sculptată în munte
coloană a infinitului
spre imensitatea văzduhului

un fluviu al gândurilor
spală liniştea
şi rescrie adevărul
fiecărei clipe
într-o călătorie a spiritului

în secunda sacră a înţelegerii
te redescoperi
te asculţi şi treci bariere
în pelerinaj pe cărări de munte
spre mânăstire în rugă

câte vise înălţate
şi genunchi căzuţi în rugă
câte lacrimi chiar de sânge
cu iertare se-ncunună

Gând abătut prin timp

îngândurată mă las purtată de ceaţă
de gând visător şi abătut prin timp
el nu mă lasa să zbor
mă ţine aici între două lumi

opreşte fuga şi ticăitul, timpule
pătrunde limpezimea cerului înspre înalt
lasă-mă să zbor, gând amăgitor
tu cel ce-mi pui greutăţi pe umeri
nu-mi mai bate cuie-n minte
şi nici mizerii nu-mi arunca pe glezne
nu-mi mânui , tu , mintea
las-o limpede să vadă adevărul

eu nu judec , încerc să înţeleg
tăcerea timpului rătăcit
în nesfârşitul deşert al iluziilor

în momentul de graţie al iertării
închid gândul în ungherele tăcerii
să se dezvăluie-n lumină de Cuvânt

Braţele mi se întind a zbor

aş râde mereu
de n-aş fi învinuită de nebunia
descătuşării de temeri
şi de lipsa normalităţii

vreau să fiu eu râzând şi vorbind
iubesc viaţa şi vreau să trăiesc beatitudinea
chiar dacă dau greş

de ce n-aş râde
când râsul mi se dăruieşte

în nebunia zilelor mă simt liberă
şi braţele mi se întind a zbor
scăpate de supliciul remuşcărilor
soarele dinăuntrul meu râde
eu zâmbesc acelor ceasornicului

Resemnare

prin valul pământului
cuvântul devine nisip
în îmbrăţişare de timp
ca o absentă iluzie
aidoma vântului
în voia viselor rătăcite

pe acest meleag de cuvânt
lăsat uitat în colb de galop
şi plete ridicate-n coamă
din vise fără noimă
rătăcite în privire şi în gând
caut iubirea
cât mai adânc săpată-n piatră

timpul spulberă visarea
acum când simt că viaţa-i
o clipită-n curgerea ei
şi adâncă-mi e tăcerea în acest val
cu spulberata resemnare de nisip
când eu mai caut surâsul uitat

• Croşetând clipele

  
  
  încerc să renasc la margini de cuvânt
  şi vreau să-mi spun oful
  gândul mi se dilueaza în nesfârşire
  absoarbe în cascade tăceri fără număr
  
  să nu mă întrebi nimic
  
  cobor în adâncul meu
  acolo unde lumina inimii
  mă călăuzeşte în tăcere
  
  mi-e verde în suflet şi floare
  mi-e trunchi de copac neînfrânt
  de trupul flămând
  atât de senină-i iubirea
  când mă adâncesc în da-ul inimii

O ceaşcă de tăcere

scriu pe cerul serii poemul monolog
la o ceaşcă de tăcere
în tangoul liniştii pe felii de gând
cu parfum dulceag de dude coapte

se sparg cuvintele de liniştea
pe care învăţ s-o accept ca pe-o înţelepciune

trec paşi absenţi în tăcerea clipelor
paşi amurgind rătăciţi prin ploaie
grăbiţi să ajungă unde vor
ai mei paşi stau pe loc şi singuri tac
fac parte din povestea mea
cadenţa lor mă acompaniază
şi umbrele dansează în acordurile ploii

• Pod între tăceri

  
  
  stai acolo taciturn
  încărunţit de timpuriu
  cu privirea mijită sub fumul ţigării
  un visător în necuprinsul fiinţei tale
  uşor amară în rodirea gândului
  
  din şoapta clipei ce a încremenit în uitare
  îţi taci gândul de parcă ele
  cuvintele te-ar răni
  
  nu-ţi vorbeşti tristeţea
  şi nici nu vezi cum moare timpul
  cum renasc suflete la margini de cuvânt
  vezi doar tăcerea gândului tău lăuntric
  
  îţi taci gândul
  cuvintele au vibraţii şi nu le vrei
  nu privi doar cu ochiul minţii
  dă glas gândului prin puterea cuvântului
  ieşi din tunelul tăcerii şi construieşte pod între noi
  iar gândurile vor curge lichide
  cuvintele vor înflori podul suspendat între tăceri

Iubirea în univers

Blog 147

---

Iubirea în univers

iubirea reordonează universul
într-un joc de cercuri mari şi mici
în vibraţii colorate
spirale şi jocuri de lumini prin întuneric
în cea mai minunata creaţie
iar timpul se scurge în prezent

iubirea-i peste tot în cântec infinit
e legea vieţii
celule cu trupul într-un gând
o lume în bobul de nisip
şi Paradis în floarea din câmpie

înfloresc şi paşii pe alei
ne înălţăm iubind în rugă către cer
iubind găsim pacea şi speranţa
care ne-aşteaptă dincolo de poartă
în adevărata esenţă a fiinţei noastre

există mereu puterea iubirii
un vast mister
e poarta eternă în lumea Divină
unde înmuguresc firele vieţii
ivite acolo doar pentru noi

Vis
stau
cu tâmpla rezemată-n pumn
cu gândul dus în caldă reverie

visez
mereu visez şi râd în vis
privesc în adâncuri de abis
simt marea cea fecundă
cu valuri şi nisipul fin
în care piciorul mi se afundă
văd
cochilii de scoici prin unda ce-nfioară
pescăruşii ţipă-n timp ce zboară
valuri vin şi pleacă umezind nisipul
vin şi trec aşa cum trece timpul
aud
liniştea grea din adâncuri
albastrul coborât înspre mine
ca un ecou al visului meu
în care popas mi-e pasul
în drumul către tine

În vals
cu tine mă pierd în visare
plutesc, îmi ţes gândul
înfăşurându-mă în voalul tău violet
noapte cu licăriri stelare

printre geometrii şi surâs de catifea

în plutirea valsului mă poartă departe
acolo unde eşti tu
la o palmă de gândul meu
sau unde ne cheamă cuvântul dintre noi
printre metafore zidite în suflet

Tăcere
o secundă mi se opreşte în ochi
o miime de eternitate
în care îmi văd gândul
ce parcă îmi spune să plec
îmi place visarea
rămân cu privirea în gol
unde sunt stoarse
ale toamnei culori
îmi place tăcerea
este tăcerea mea
ce mă aruncă-n visare
departe de realitate
fiinţa mea nu mai vrea singurătate
gândul vrea să zburde
să nu fie doar
un sunet printre
zgomote mute

Pasăre albă

pribeagă sunt şi printre gânduri
sunt doar o cratimă ce leagă
două cuvinte şchioape
împreunate într-o tandră şi prelungă
îmbrăţişare

sunt gând şoptit la urechea
timpului hoinar
sau poate doar un simplu felinar
pe drumul rătăcit
din pribegia gândului alung tăcerea
în ochi prind grai şoaptele
ce-alungă tânguirea
şi-aprind cu privirea o lume
o lacrimă
îmi udă obrazul
mintea îmi coboară în inima sufletului
într-o purificată mişcare
şi simt cum ies din mine
sunt pasăre albă
cu aripi ce odihnesc în zbor
am să mă înalţ în spirală
durerea din inimi să şterg

Mesagerii Luminii

pe platoul munţilor
înconjurat de creste
ca zidurile înalte de cetate
iubitorii de lumină se adună
să formeze întregul
ca inima Lui Iisus

în plan subtil inimile bat acelaşi ritm
în această gură de revărsare a Luminii Celeste
chemând pacea, dragostea şi bucuria comunicării
cu fraţii noştri în corpuri subtile
ei păzesc locurile sacre ale pământului
sufletul meu cuprinde în el totul
cer, pământ, ape şi oameni
formând întregul din care facem parte
am înţeles că suntem cea mai înaltă
şi perfectă manifestare Divină
cea mai complexă exprimare a Lui Dumnezeu
Pace şi Iubire