Resemnare

prin valul pământului
cuvântul devine nisip
în îmbrăţişare de timp
ca o absentă iluzie
aidoma vântului
în voia viselor rătăcite

pe acest meleag de cuvânt
lăsat uitat în colb de galop
şi plete ridicate-n coamă
din vise fără noimă
rătăcite în privire şi în gând
caut iubirea
cât mai adânc săpată-n piatră

timpul spulberă visarea
acum când simt că viaţa-i
o clipită-n curgerea ei
şi adâncă-mi e tăcerea în acest val
cu spulberata resemnare de nisip
când eu mai caut surâsul uitat