duminică, 20 ianuarie 2013
Alfa în februarie
e frig în făurar
pe râu gheaţă
peste tot ger
un urlet prelung de lup
o chemare
la nunţile lupeşti
în Lukaionul
din adânc de codru
lupii urmăresc prada
în recele zăpezii
fiarele flămânde
rânjesc colţii
mânaţi de spiritul
tainicului Lup Alb
lupul alfa
crapă pietre de ger
sclipesc stele
atârnă ţurţuri de gheaţă
în amurg cristale
în giulgiu alb
lună plină
în văzduhul îngheţat
omul
da omul
prin zăpoarele cerului
prin asprimea gerului
cu spirit încrezător
ironie amară
sub roua lacrimilor
îngheţate
în arhetipuri alfa
pe cremenea timpului
luptă şi învinge
Elena Dorina Halas
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu