Braţele lui Dumnezeu
ne cuprind pururi
cu blândeţe
pe razele Luminii Celeste
şi îngerii păzitori
protectori şi ghizi
nevăzuţi de noi în astral
sunt mereu în preajma noastră.
Sunetul sferelor
în coruri de îngeri
cu vibraţii si tonuri
maiestuoase
vindecă inimile frânte
îmblânzeşte căderea
ajutând călătoria sufletului
pâna la atingerea
Sursei Creatoare.
Elena Dorina Halas
e frig în făurar
pe râu gheaţă
peste tot ger
un urlet prelung de lup
o chemare
la nunţile lupeşti
în Lukaionul
din adânc de codru
lupii urmăresc prada
în recele zăpezii
fiarele flămânde
rânjesc colţii
mânaţi de spiritul
tainicului Lup Alb
lupul alfa
crapă pietre de ger
sclipesc stele
atârnă ţurţuri de gheaţă
în amurg cristale
în giulgiu alb
lună plină
în văzduhul îngheţat
omul
da omul
prin zăpoarele cerului
prin asprimea gerului
cu spirit încrezător
ironie amară
sub roua lacrimilor
îngheţate
în arhetipuri alfa
pe cremenea timpului
luptă şi învinge
Elena Dorina Halas
am coborât şi am urcat
de atâtea ori treptele vieţii
încât am uitat când
am trăit mai intens
uneori mă credeam pe culme
realizam însă că eram
în cea mai joasă vale
ca pe o bandă a lui Mobius
pe care nu-ţi dai seama
de ai sau nu percepţii false
mă hrăneam cu iluzii
momente în care rătăceam
într-o proiecţie holografică greşită
pornită din inima rebelă
acum ajunsă la capăt de drum
îmi socotesc paşii
nu mă avânt
caut liniştea în sinele
cel mai adânc
ca esenţă a naturii mele
sunt gânduri care-şi pierd
irişii obosiţi pe alei de tăcere
în anotimpul durerii
sentimente adunate
din atâtea vise ofilite
ca frunzele ce se pierd în vânt
Elena Dorina Halas
sunt prizoniera propriilor gânduri
prinsă în ţesătura lor de păianjen
mă rătăcesc departe de realitate
pe aripi de întuneric
printre şerpi de lumină
din aşchii de stele
întrevăd o nouă realitate
în dimensiuni mai înalte
şi nu ne recunoaştem
cine eşti
cine sunt
ne acordăm pe aripile nopţii
în care liniştea mi-e vis.
îmi adoarme şoptit o iubire
iar timpul uită
să-şi măsoare nemurirea
printre secunde
Elena Dorina Halas
prin valul pământului
cuvântul devine nisip
în îmbrăţişare de timp
ca o absentă iluzie
aidoma vântului rebel
în voia viselor rătăcite
pe acest meleag de cuvânt
lăsat uitat în colb de galop
şi plete ridicate-n coamă
prin nisipul
din vise fără noimă
rătăcite-n cochilie
caut iubirea
cât mai adânc săpată-n piatră
timpul spulberă visarea
acum când simt că viaţa-i
o clipită-n curgerea ei
şi adâncă-mi e tăcerea în acest val
cu spulberata resemnare de nisip
când eu mai caut surâsul uitat
Elena Dorina Halas
mi-e tâmpla lipită
de uşa primăverii
în regăsirea dorului de viaţă
când mi-am trimis inima
spre orizontul cu norii albi
şi raze de lumină divină
au sărutat pământul
în primul val din zori
cu aburi uşori
strălucind în lira
curcubeului de lumină
cu irizări în picături de rouă
mi-s ochii verzi
în mişcătoarele nemărginiri
cu nuanţele albastrului
împrumutat de cer la întâlnirea
cu verdele pădurii
prinsă-n dansul vieţii
şi nemuririi
în frumuseţea revenirii
din somnul îngheţului
de iarnă.
am inima plină
de căldura razei
pe care-am primit-o
cadou la trezire
şi gânduri albe se înalţă
către astre în spirală
semn că viaţa a învins
în seva seminţei, în muguri
în firul de iarbă şi primele flori.
Elena Dorina Halas
Frigul în gâlceavă
cu razele de soare
a risipit fulgi albi
peste dealuri
şi gheaţă pe râuri.
Adie zefirul în zori
cu mângâieri calde
lăsând libertate gheţii
să curgă-n topire
cu sclipiri de argint.
Natura pune muguri pe ramuri
si prin poieni ghiocei
cântă mierla
soaţa işi caută
în rânduiala
ancestrală
cu simfonii suprapuse
în zori de zi.
Elena Dorina Halas
